Alexandra,
fetița de 10 anișori care crește în cadrul Așezământului de Binefacere Sfânta
Iustina de pe lângă Mănăstirea Mărcuș (Județul Covasna) are o problemă de
sănătate care planează de câțiva ani asupra ei, nedeplin rezolvabilă medical...
Așa încât ce alt dar mai de folos ar fi putut să îi ofere nașa fetiței, alături
de Maica Stareță Serafima („mami” pentru Alexandra), decât un pelerinaj în
pravoslavnica Rusie, cea atât de puternic lucrativă nu doar în plan duhovnicesc,
dar uneori și în plan taumaturgic? (în pelerinaje Domnul lucrează parcă mai
vădit, răspunzând uneori credinței și jertfei pelerinilor prin vindecări
miraculoase, dincolo de posibilitățile de intervenție ale științei și chiar dincolo
de așteptările multora dintre noi). Aparent, un demers greu de dus la bun
sfârșit pentru un copil nu foarte mare, dar Alexandra l-a primit cu entuziasm și
a fost tot timpul relaxată și cuminte, chiar și pe drumurile fără sfârșit ale
Rusiei Nordului Extrem! Vom vedea în timp dacă acest pelerinaj a avut și speratul
efect tămăduitor, pentru care ne-am rugat cu toții, dar Alexandra a avut câteva
momente de bucurie pe care ni le-a povestit în 14 iulie la la Solovăț, la
mijlocul acestui program de vară ( 7 – 19 iulie 2013), cu inocența specifică
vârstei sale...
- Alexandra, ai deja o săptămână de pelerinaj in Rusia de
Nord (St Petersburg, Valaam, Soloveț), spune-ne daca ai simțit ceva deosebit în
acest timp!
-
Da, ieri, la fantână [ fântâna Sf Savatie, la primul loc de
închinarede de pe Insula Soloveț, sfinții Gherman și Savatie fiind , în secolul
al XV-lea, întemeietorii acestei redutabile fortărețe duhovnicești dintre apele Mării Albe, aproape de Cercul Polar de
Nord]. Am simțit ceva foarte frumos, mi
s-a părut că a venit cineva lângă mine, un sfânt, mi s-a părut ciudat...
- Alexandra, tu ai imaginație bogata, să te cred?! Ce ai
simțit tu, ce s-a întâmplat cand a venit sfântul lângă tine la fântână?
- Am
simțit că este lângă mine când mi-am dat cu apă pe față, doar atât...
- Dar tu acuma vezi mai bine ca înainte sau nu? Pentru că
ieri, la fântână, te-ai spălat mult pe față cu apa (destul de tulbure) de la
fântâna Sfântului Savatie și ai spus că vezi mai bine, că parcă ți s-au deschis
ochii! [ Alexandra s-a născut cu un strabism foarte accentuat, care a fost
corectat la vârsta de doi ani prin operație chirurgicală, prin grija Maicii
Starețe Serafima, iar acum ar trebui să poarte ochelari cu dioptrii mari].
-
Da, am văzut bine și acuma văd mai bine! Știți că nici ieri nu m-ați crezut si
v-am spus că daca mint, Dumnezeu o sa mă împiedice! Într-adevăr,
pentru că Alexandra insista că ea vede mai bine, i-am spus că nu e bine sa
spună minciunele, ca Dumnezeu se supăra. Ea mi-a zis că daca minte, Domnul o va
împiedica, apoi a plecat de lângă mine.
Traseul a continuat către o zonă
mlăștinoasă, peste o cărare de bolovani prin apă – de trecut greu și pentru
adulți - , iar ea a fost luată în brațe de către Părintele Nicolae, trecând pe
deasupra!
Pe digul de bolovani construit de secole de călugării mănăstrii,
între Marea Albă (din care pescuiau) și lac ( în care aruncau peștele viu, spre
păstrare), Alexandra a venit la mine, sărind peste pietre și mi-a spus, făcând
proba finală a adevărului ei: ați văzut
că n-am mințit? După ce să văd? Nu
m-am împiedicat!
-
Mi-a mai plăcut înainte și icoana aceea mare, când mișca Maica Domnului ochii [
icoana Maicii Domnului grabnic ajutătoare, de la Lavra Alexandru Nevski din St
Petersburg]. Icoana care avea mâna
caldă...
O femeie din biserică se ruga la Maica Domnului și Maica Domnului o
privea si când m-am dus eu la icoană, ochii erau spre mine îndreptați, un pic mi-a
fost frica... S-a uitat la femeia aceea și apoi la mine și clipea. Atunci cand
am rugat-o mult pe Maica Domnului să o ajute pe mami [Maica Stareță
Serafima] și pe surorile mele [celelalte
fetițe din orfelinat], atunci o femeie
mi-a adus o prescură caldă, nu glumesc, chiar era caldă și avea sub ea lipit un
banuț. Am băgat bănuțul în cutia milei și am zis să fie pentru mami și pentru
surioarele mele. Am vazut și eu acolo cutia milei și am pus bănuțul...
- De
ce să-ți fie frică de Maica Domnului, Alexandra! Doar ai vazut ca este vie!
-
Pentru că și-a întors ochii spre mine... Dar zâmbea Maica Domnului și avea
ochii mari...Ținea așa mâna, poate avea prescura mea în mână!
- Și unde ți-a mai plăcut, Alexandra?
-
Ieri, crucea aceea mare și roșie [la Sechirnaia, „închisoarea” închisorii, cel
mai crunt loc de umilință și pătimire pentru deținuții Lagărului de la Soloveț,
după ce mănăstirea a fost inchisă de bolșevici și transformată în primul gulag
sovietic). Crucea este mare și roșie,
pentru că mulți oameni au fost uciși acolo, nu au murit ei simplu, ci au fost
uciși pentru credință! A fost bine că s-au lăsat uciși pentru credință, pentru
că ei acum sunt la Dumnezeu! Altfel ei ajungeau în iad! Mi-a placut mult scara
pe care am coborât și poienița cu flori multe [sub care odihnesc, în
morminte comune, noii mucenici de la Soloveț].
- Dar cel mai mult ce ți-a placut, până acum?
-
Mie cel mai mult mi-a plăcut excursia cu vaporul acela lung, cand s-au ridicat
podurile! Croaziera de noapte de la Sankt Petersburg! Si avionul, cand am venit!
"Iar Iisus a zis: Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor!" (Matei 19,14)
A
consemnat
Maria
Chirculescu,
Miriam
Turism
Publicat in revista Lumea Credintei Nr 121 / 1 august 2013
Foarte frumos, sa se faca mare. Dumnezeu sa o aiba in grija
RăspundețiȘtergere