"Văd o poiană cu îngeri. Văd loc de mănăstire." Părintele Arsenie Boca

marți, 4 iunie 2013

Tabere de vară la Mănăstirea Mărcuș


Vara aceasta, Asociația de Binefacere ,,Sfânta Iustina” din cadrul Mănăstirii Mărcuș (Sat Mărcuș, Jud. Covasna) va găzdui, 5 tabere de tineret (pentru tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani).


Programul-cadru al taberelor se va desfăşura pe durata a șase zile, cuprinzând rugăciunea de dimineaţa şi de seară, activităţi recreative, ateliere de discuţii pe diverse teme, jocuri de comunicare și dezvoltare personală, de team-building şi de auto-cunoaştere, teatru improvizat, film, activități de voluntariat, drumeţii pe trasee montane şi o serie de concursuri sportive, de cultură generală, de abilităţi practice şi de îndemânare. Participarea într-o tabără este o experienţă pe care trebuie să o trăiască orice copil. 


Ajutaţi-vă copiii să nu uite cine sunt!

Ajutați-vă copiii să descopere jocul, muntele, sportul, rugăciunea împreună cu alți copii/tineri, să îşi facă prieteni şi să afle câte pot face într-o atmosferă în care primează dragostea și respectul pentru celălalt! Oferim astfel posibilităţi de valorificare a timpului liber în spirit creştin pentru tineri dar şi căi pentru identificarea şi depăşirea obstacolelor pe care le întâmpină unii tineri în viaţa lor.



Taberele se vor desfăşura după cum urmează:
1-6 iulie (9-12 ani) 
8-13 iulie (12-14 ani) 
15-20 iulie (14-18 ani) 
22-27 iulie (12-14 ani)
29 iulie – 3 august (14-18 ani)
Pentru orice detalii suplimentare puteți să ne scrieți sau suna cu mare încredere, aveți întreaga noastră disponibilitate și flexibilitate în a găsi împreună "formula" taberei care nu o veți uita niciodată.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să luaţi legătura cu coordonatorul taberelor
Sava Flavius 
Tel: 004 0748 338 375
  



Despre Mănăstirea Mărcuș (o scurtă prezentare a locaţiei)

Mănăstire de călugărițe, cu viață de obște, cu hramul Duminica Sfinții Români (a doua duminică după Rusalii) și Acoperamântul Maicii Domnului (1 octombrie), este poziționată în satul Mărcuș, Comuna Dobârlău, la 27 km. N/E de Brașov, la 20 km. N/V de Întorsura Buzăului, la 22 km. de municipiul Sfântu Gheorghe și la 41 km. de stațiunea balneoclimaterică Covasna. Mănăstirea este situată prin pădurile dese ale Clăbucetelor Întorsurii, în munții Carpaților de Curbură, pe o colină deasupra satului Mărcuș fiind vizibilă din Drumul Național 11 Brașov-Bacău, în dreptul localității Ozun.
Ctitorie a Maicii Starețe Serafima Comșa (construcție începută din 1991), mănăstirea este situată pe un Loc Sfânt, care de secole adăpostește, succesiv, asezaminte monahale ridicate și apoi distruse. În anul 1950, Suzana Comșa a ridicat, de una singura, o manastire întreagă, Biserica, câteva chilii și un mic paraclis, care au fost distruse de comuniști în anul 1973. Părintele Arsenie Boca spunea despre acest loc: "mai, voi nu aveți idee ce loc este ăsta! Ăsta e un loc sfânt. Vor cânta îngerii din cer aici, căci e sfințenie mare...!... Suzana, tu vei face mănăstire acolo, dar nu va ține mult. Nu voi mai fi eu atuncea și nu vei mai trăi nici tu, când cineva din neamul tău o va ridica iarași și va dăinui." Și a venit rândul maicii Serafima, nepoata Suzanei Comșa, care la nici 23 de ani era stareță peste o poiană goală.
Complexul monahal adăpostește în prezent și un orfelinat, asezământ al micilor orfane, numit Asociația de Binefacere Sfânta Iustina. Asociația de Binefacere "Sfânta Iustina" a fost înființată în cadrul Sfintei Mănăstiri Mărcuș, în scopul adăpostirii fetițelor orfane sau abandonate de părinții lor în maternitate. Casa familială a început a fi construită din anul 2001 de către Maica Stareță Serafima (37 de ani), maica stareță fiind și președinta Asociației de Binefacere "Sfânta Iustina".
Este prima casă familială din Romania înălțată pe lângă o mănăstire de maici ortodoxe, care își propune să adăpostească copii nou-nascuți. În acest fel, se preiau micuțele orfane de la frageda vârstă a sfântului botez creștinesc și se asigură în continuare condiții optime de creștere și educație dupa toate principiile psiho-pedagogice, dar și duhovnicești, într-un climat moral sănătos, care să le ferească de urmările nefaste ale abandonului familial și ale influențelor tuturor factorilor nocivi ai societății noastre moderne.
Proiectul realizează o implicare activă în societate, în sens evanghelic, a reprezentanților Bisericii Ortodoxe, sensul cel mai înalt al vieții creștine fiind acela de a dărui dragoste și milă, de a se dărui pe ei înșiși semenilor nevoiași (în cazul nostru, pentru copiii nimănui).


Program Tabere 2013

Luni:

Ora 10.00: Plecare din Gara mare din Brașov
Ora 12.00: Repartizarea pe camere a participanţilor, prezentarea echipei, a taberei, activități de cunoaștere (Scaunele, Salata de Fructe, Kill Bil)
Ora 13.00 – 14.00: Masa de prânz
Ora 14.00 – 15.00: Timp de odihnă
Ora 15.00 – 18.30: Prezentarea programului şi a regulilor taberei, urmat de jocuri de team- building: Rulmentul, Bulgărele de zăpadă, Hipodromul, Pizza, Puterea minții, Mingea, Joc de memorie, Hip.
Ora 19.00 – 19.30: Cina
Ora 19.30 – 20.00: Rugăciunea de seară
Ora 20.00 – 22.00: Seară de socializare
Ora 23.00: Stingerea


Marți:

Ora 8.00: Trezirea
Ora 8.30 – 9.00: Rugăciunea de dimineaţă
Ora 9.00 – 9.30: Micul dejun
Ora 9.30 – 11.30: Atelier 1
Ora 11.30 – 12.30: Jocuri de tabără şi de auto-cunoaştere: Bob veveriță, Joky, Povestea, Fotbal în Alaska, Scaunul Roman
Ora 13.00 – 14.00: Masa de prânz
Ora 14.00 – 15.00: Timp de odihnă
Ora 15.00 – 18.30: Jocuri de tabără: Povestea, Ciobanul și Oile, Funia încurcată, Save the egg, Teatru improvizat partea I
Ora 19.00 – 19.30: Cina
Ora 19.30 – 20.00: Rugăciunea de seară
Ora 20.00 – 22.00: Teatru improvizat partea II
Ora 23.30: Stingerea


Miercuri:

Ora 8.00: Trezirea
Ora 8.30 – 9.00: Rugăciunea de dimineaţă
Ora 9.00 – 9.30: Micul dejun
Ora 9.30 – 11.30: Atelier 2
Ora 11.30 – 12.30: Jocuri de comunicare şi team building: Maşina, Desenul din dictare, Avionul, Gardul Electic.
Ora 13.00 – 14.00: Masa de prânz
Ora 14.00 – 15.00: Timp de odihnă
Ora 15.00 – 18.30: Olimpiada (10 probe): mingea frige, aruncarea bocancului, tubul nesfârșit, quiz, funia, fotbal, volei, 35 numere, mersul cu sacul, ștafeta
Ora 19.00 – 19.30: Cina
Ora 19.45 – 21.45: Seară de Film
Ora 22.00 – 22.40: Paraclisul Maicii Domnului - cântat
Ora 23.30: Stingerea


Joi:

Ora 8.00: Trezirea
Ora 8.30 – 9.00: Rugăciunea de dimineaţă
Ora 9.00 – 9.30: Micul dejun
Ora 9.30 – 19.00: Drumeţie
Ora 19.00 – 19.30: Cina
Ora 19.30 – 20.00: Rugăciunea de seară
Ora 20.00 – 22.00: Seară de Socializare
Ora 23.00: Stingerea

      Vineri:

Ora 8.00: Trezirea
Ora 8.30 – 11.00: Sfânta Liturghie
Ora 11.00 – 11.30: Micul dejun
Ora 11.30 – 13.00: Abigale, Turnurile
Ora 13.00 – 14.00: Masa de prânz
Ora 14.00 – 15.00: Timp de odihnă
Ora 15.00 – 18.30: Traseul indianului, Mațele încurcate, Scaunul.
Ora 19.00 – 19.30: Cina
Ora 20.00 – 21.30: Pregătirea focului de tabără
Ora 22.00 – 24.00: Foc de Tabără (cântece de tabără)
Ora 24.30: Stingerea

Sâmbătă:
Ora 8.00: Trezirea
Ora 8.30 – 9.00: Rugăciunea de dimineaţă
Ora 9.00 – 9.30: Micul dejun
Ora 9.30 – 11.00: Evaluarea programului şi a impactului taberei asupra vieţii tinerilor
(feed-back).
      Ora 11.30: Plecarea spre Brașov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu